Clișeul clișeelor, nu? Dar atât de adevărat uneori. De cele mai multe ori cred. Acum, la vremea studenției cunoaștem cu toții deja primii fiori ai iubirii; dar ai cele adevărate, nu o îndrăgosteală școlărească de-o vară. Știm deja ce înseamnă să suferi, să te bucuri alături de o persoană și să fii mereu cu gândul doar la ea. Nu are rost să explic ce înseamnă ,, prima iubire" pentru că nu pot și nu vreau. Atât vreau doar sa vă întreb: ce se întâmplă după?
Zilele trecute, mai precis week-end-ul trecut, am fost într-o scurtă vizită acasă. Sâmbătă seara m-a condus acasă El - prima mare iubire. Am rămas prieteni după ce relația s-a terminat, iar din când în când mai stăteam la un pahar de vorbă în fața porții. El spune o grămadă de prostioare, căci așa îi e felul; unele amuzante, altele mai puțin. Iar eu, în joacă, îl mai abțigui când prea se întrece cu gluma. Însă, la unul din aceste momente, ceva ce m-a surprins s-a întâmplat.
- Loveşte-mă şi tu! îi spun.
- Bine... dar promiţi că nu ripostezi? Promiţi că nu-mi faci nimic?
Eu, care stăteam cu mâinile în buzunare, îi răspund sincer:
- Promit.
Atunci el s-a apropiat de mine, a ridicat mâna spre faţa mea şi a așezat-o pe obrazul stâng. S-a uitat la mine aşa cum nu o mai făcuse de multă vreme şi apoi m-a sărutat. Un sărut rapid că nici nu am avut timp să-mi dau seama ce se petrece sau să-i răspund. Totuşi, promisesem să nu fac nimic, nu? Mi-a zâmbit ironic şi m-a mai sărutat odată. Toate sentimentele demult îngropate la trei metri sub pământ parcă şi-au făcut loc spre suprafaţă şi m-am simţit din nou, pentru o seară, îndrăgostită.
Nu, nu suntem din nou împreună, dar mi-a prins bine să îmi amintesc că mai există şi iubire pe lumea asta. De aceea vă zic: distraţi-vă, dar nu uitaţi să şi iubiţi!
A voastră prietenă,
G.
