Regrete? Eu nu am regrete.

Aș putea să vă vorbesc despre regrete până la sfârșitul zilelor. Și asta nu pentru că aș avea atât de multe încât doar cu ele îmi ocup gândurile, ci pentru că încerc și îmi doresc din totul sufletul să nu am niciodată niciunul. Știu, vă gândiți că sunt ori nebună și nu am un contact prea des cu realitatea, ori că sunt cea mai mare ipocrită existentă pe această planetă. Nu, nu sunt nici una, nici cealaltă, deși de prima chiar și eu mă îndoiesc câteodată.

Așa că m-am gândit să vă ofer o mică listă a regretelor pe care să nu le aveți niciodată (da, știu, niciodată să nu zici niciodată); nu că aș fi vreo mare expertă într-ale vieții, doar sunt o studentă așa ca voi, dar poate am o claritate mai mare asupra subiectului dezbătut având în vedere că am ca motto bucata aceasta de gând: „Să nu ai regrete.” Poate, zic. 

Deci, numărul unu: Când ai ocazia să faci ceva ce poate ți-ai dorit de multă vreme sau chiar să încerci ceva nou (nu vă gândiți doar la prostioare), nu rata această șansă! Crede-mă, regretul de a nu fi făcut ceva e mai mare decât cel de a risca și a pierde. 

Numărul doi: Să nu-ți pară rău de deciziile pe care le-ai luat la un moment dat sau altul! Gândește-te! Cel puțin o dată în viață a trebuit să iei și tu o decizie care ți-a modificat total sau parțial traseul lumesc. Nu cugeta că a fost o decizie bună sau rea căci ea te-a adus în locul și timpul de acum, făcându-te o persoană mai matură și mai calculată, ajutând la creerea personalității tale definitorii și eului tău caracteristic.

Trei (și poate cel mai important): Niciodată să nu regreți clipele fericite! 

Și lista ar putea continua la infinit... Dar eu cred că acestea trei sunt cele mai importante lucruri pe care nu ar trebui să le regreți niciodată. Eu încerc să îmi conduc viața după ele și până acuma au funcționat. Poate ar fi momentul să încercați și voi, dacă nu faceți asta deja. Vă las cu micuț sfat și un mare pupic.

 G.

Băieții.

Știți cum atunci când băiețeii vor să le arate fetițelor că le place de ele, le lovesc sau le trag de codițe? Eu cred că asta nu se schimbă nici după ce cresc, dacă cresc. Tot timpul se spune că femeile sunt un mister greu de descifrat și că bărbații nu o să le înțeleagă niciodată, dar oare noi îi cunoaștem chiar așa de bine precum credem? 
Spuneți dragi băieți: așa știți voi să vă arătați afecțiunea față de o fată, dacă râdeți de ea spunând comentarii răutăcioase de față cu prietenii voștri? Credeți că asta vă face să păreți mai macho în ochii lor? Vă înșelați amarnic! Bine... aici nu vorbesc despre fetele cărora le place să li se vorbească „urât”. Tot ce îmi trece prin minte acum e veșnica întrebare - fără răspuns când vine vorba de sexul tare: când o să vă maturizați și voi? Uitați de vremurile în care dacă te luai la trântă prin noroi cu fetița drăguță de la grădiniță iți declarai iubirea nemuritoare a unui suflețel de 4 ani. Cu toate că încă vă mai jucați cu mașinuțele, nu înseamnă că ar trebui să rămâneți prinși în copilărie cu totul. 
Dar hai să nu fiu așa dură cu voi, căci oricât de greu ne-ar fi să recunoaștem, e rău cu rău, dar mai rău e fără rău.

Vă pupă cu obrăznicie,

G.

„De ce trebuie să stric mereu totul?”

Cunoașteți sentimentul acela oribil că toate lucrurile din univers vi se întâmplă numai vouă? Ce ziceți însă despre momentul în care totul merge exact așa cum ai visat, când totul e pe calea cea dreaptă, când în sfârșit ți se pare că lucrurile intră pe făgașul normal și tu te trezești și dai cu bâta în baltă? Exact într-un astfel de loc mă găsesc eu acum, dragii mei.
Pot spune că sunt într-o relație destul de fericită cu cineva de vreo 4 luni și e, de fapt, un fel de a doua șansă pentru amândoi, având în vedere că am mai fost împreună. Poate de data aceasta o să avem mai multă minte, ne gândeam. Se pare că nu. Și nu, nu el e cel cu vina, deși asta ați crede mai degrabă. De data aceasta, EU și cu mine purtăm povara vinovăției. Recunosc că sunt o persoană căreia îi place să distrugă lucruri, dar când vine vorba de bunăstarea mea, ar trebui să mă opresc, nu? Păcat că nu există un buton pentru așa ceva. Tot ce pot să zic: eu și gura mea mare! Atâta noroc că am un iubit înțelegător și care știe în ce s-a băgat (a doua oară, chiar).

M-am întors din ținuturile-fără-internet și vă salut semi-topită de căldură din scaunul de la calculator! Pe data viitoare,

G.