Hello!
După cum veţi
observa pe parcurs, aici, pe această „foaie de hârtie” virtuală, veţi putea fi
părtaşi ai unor poveşti de viaţă studenţească, mai mult sau mai puţin frumoasă (acest
lucru ne-ar plăcea să fie sau nu apreciat de către cei care au răbdarea de a ne
citi), dar din care avem mereu de învăţat, sau măcar să ne amintim de ele atunci
când vom repeta aceleaşi greşeli. :D
Trecând peste
partea introductivă, eu sunt M., şi am o viaţă destul ce complicată, dar cum se
spune femeilor de obicei, nu trebuie să te destăinui de la prima întâlnire,
pentru ca e posibil să îţi pierzi farmecul, iar noi nu urmărim acest lucru,
bine, nici să vă luăm în căsătorie, nu vă speriaţi!… legătura noastră va fi una
de ajutor reciproc într-ale vieţii, cu tot ceea ce ea înseamnă.
Astăzi a fost din
nou una din acele zile în care crezi că totul a intrat pe un făgaş normal,
apele s-au liniştit, şi dintr-o dată apare unul din acei „Ei”, care te dau
peste cap. Da, aţi ghicit, este vorba despre cei cu care ne înţelegem uneori ca
şoarecele şi pisica, dar fără de care existenţa noastră ar fi prea monotonă…
băieţii/bărbaţii. Spre deosebire de draga mea prietenă G., la mine este vorba
despre acei ei, numiţi foşti prieteni, care pe deasupra că nu ştiu ceea ce vor,
nici nu îşi asumă consecinţele faptelor lor.
Dar, destul pe
astăzi, nu vreau să plictisesc pe nimeni cu post-uri interminabile!
PS. Întrebarea pe
care o am acum în minte: Chiar mai merită să mai îmi pese mai mult de alţii
decât de mine? Probabil că răspunsul e „Nu!”, dar e ceva mult mai puternic
decât noi uneori, numit suflet, care ne conduce pe căi mai mult sau mai puţin
dezirabile, dar pe care eu personal, nu le-am regretat niciodată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu